TIC
miercuri, 10 mai 2017
marți, 9 mai 2017
sâmbătă, 29 aprilie 2017
Şcoala altfel
Programul național "Școala altfel" este un spațiu de experimentare în care atât cadrele didactice, cât și elevii sunt încurajați să își manifeste creativitatea și să lege într-un mod atractiv teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi, învățarea cu preocupările individuale într-un context favorabil dezvoltării socio-emoționale.
La fel ca şi în celelalte şcoli şi CPVL a susținut programul cu"Şcoala altfel" în perioada 27-31 martie. Noi elevii din clasa a IX-a B împreună cu colegii mai mari din clasa a XI-a am avut ca profesor coordonator pe doamna Rotariu Cătălina!
În prima zi din săptămâna cu "Şcoala altfel", am fost să vizităm Grădina Botanică, acolo am văzut diverse specii de plante foarte interesante, despre care nu ştiam nici că există! Cu toții am rămas surprinşi de frumusețea acestora, dar lucrul care m-a dezamăgit pe mine personal a fost că florile nu erau încă înflorite. Dar partea frumoasă a fost că am făcut cunoştiinţă cu colegii mai mari şi am legat noi prietenii!
A doua zi am fost să vizităm BCU(Biblioteca Central Universitară) cu aceeaşi colegi şi cu acelaşi profesor coordonator doamna Rotariu Cătălina! Când am ajuns acolo am gost aşteptați de ghidul bibliotecii care ne-a făcut turul. Am aflat curiozități despre BCU ca de exemplu ea deține în fond însumând peste 2.500.000 de unități bibliografice dintre care o parte importantă o reprezintă colecțiile speciale tezaurizând peste 100.000 de documente, manuscrise, care veche românească şi străină! Nici nu am remarcat când a zburat timpul şi a trebuit să ne întoarcem în incinta CPVL-ului.
În a treia zi din săptămâna altfel cu aceaşi colegi şi profesor am petrecut ziua în aer liber jucând diferite jocuri pentru prima dată, au fost foarte distractive şi ne-am amuzat pe seama lor! După ce s-a încheiat ziua am plecat acasă inclusiv căminiştii!
A fost o săptămână frumoasă şi uşoară! :)
miercuri, 5 aprilie 2017
Școala altfel
În săptămâna cu "Școala altfel" eu împreună cu colegii de clasă și elevii de la clasa a 11-a am fost să vizităm BCU însoțiți de doamna profesor coordonator Rotariu Cătălina. Ne-am îmbogățit cultura generală cu informațiile noi pe care le-am aflat de la ghid. Activitatea infodocumentară se desfăşoară în cadrul a 30 de săli de
lectură cu 1320 de locuri în sediul central şi cele 13
filiale. Componentă importantă a vieţii universitare ieşene, Biblioteca
Centrală Universitară „Mihai Eminescu” este integrată în
structurile europene, ca veritabil furnizor şi mediator de informaţii.
miercuri, 8 martie 2017
10 reguli de netichetă
1) Ce este
neticheta?
Conform
dicţionarului: Neticheta (Netiquette
/net-i-ket/) 1.Codul social de comunicare într-o reţea. 2.Codul social şi moral
al internetului pe baza condiţiei umane şi regula de aur a netichetei. 3. O filosofie
de comunicare eficienţa pe internet care utilizează convenţii comune şi norme,
ca un ghid pentru norme şi standarde.
Regula nr 2
Eticheta pe internet, regula numărul
doi este să urmezi regulile de bază ale netichetei. Normele de bază ale
netichetei sunt cele mai importante zece reguli de etichetă de internet pe care
utilizatorii de internet le urmează.
Acestea sunt cele mai comune de comunicare, conform convenţiilor de internet.
Regula 3:
Onestitatea este o neticheta bună, deoarece comunicaţiile în reţea nu sunt
valide fără ea. Fii sincer în profilurile tale şi în alte comunicări, deoarece
onestitatea creează cea mai bună experientă on-line.
Regula 4: Fii tu
însuţi online, pentru că nu eşti anonim şi alţi utilizatori sunt oameni reali. Nu
spune şi nu fă online, lucruri pe care nu le-ai face în realitate, pentru că nu poţi fi luat în
serios, Imaginea ta online este
importantă. N-o strica prin a fi altcineva decât eşti.
Regula 5: Nu
jigni şi nu răspunde la jigniri, sau orice altceva ce reprezintă o insultă
personală comunicata prin intermediul internetului. Normele netichetei vor să
civilizeze internetul, deoarece acesta este codul de conduită socială.
Regula 6: Nu
faceţi spam şi nu urmaţi urmați link-uri de tip pop-up şi spam-ul, deoarece
acestea pot duce la viruşi, spyware şi malware.
Regula 7: Fii
conservator în e-mailul trimis şi liberal în e-mailul primit, deoarece
calitatea este mai bună decât cantitatea.
Regula 8: Nu
trimite e-mailuri noaptea târziu, deoarece aceasta poate pune în discuţie stilul tău de viaţă.
Regula 9: Cumpăra
de pe site-uri web securizate, deoarece acestea protejează informaţiile tale.
Regula 10: Fii
discret în tot ceea ce faci pe internet. Aceasta include crearea de profiluri
pe reţelele sociale şi postarea de comentarii.
Hărțuirea de pe internet
marți, 7 martie 2017
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


